Să invocăm pe Mahadeva, Kalabhairava– Shiva, Shiva, Shiva, Shiva, Shiva, Shiva, Shiva, Shiva, Shiva, Shiva! (Pauză)Shiva, Shiva, Shiva, Shiva, Shiva! (Pauză) Namah Shivaya! Shivaya namah! Shivaya namah! Shiva, Shiva, Shiva, Shiva, Shiva, Shiva

 

Acestea sunt citirile din Arhivele Akaşice despre Naştere.

Nu există astfel de lucruri, precum naşterea. Fiecare picătură de apă din ocean, atunci când se mişcă prin propria sa inteligenţă, se vede ca fiind ruptă de întreg. Când se scapă de rădăcina iluziei, se numeşte iluminare. Naşterea nu are loc aşa cum înţeleg oamenii, adică ca o separare de sursă. Sursa continuă să existe ca parte din această parte, care crede că a devenit parte din sursă. Sursa participă cu partea în totalitate în fiecare acţiune, faptă, pas, comportament, în fiecare clipă prin întreaga sa Prezenţă ce permite pătrunderea. Participarea nu permite niciodată separarea părţii de Întreg. Astfel partea continuă să fie parte din întreg. Naşterea, aşa cum o înţelegeţi voi, nu există în cosmos. Mişcările voastre, dorinţele voastre, creează în voi în mod continuu diferite stări de conştiinţă. Din cauza acestor stări de conştiinţă oscilantă, precum dorinţa senzuală, mânia, lăcomia, teama, gelozia, concurenţa, iubirea, sentimentul de privaţiune, depresia; din cauza acestor experienţe şi exprimări diversificate, partea începe să se simtă separată de Întreg. Din clipa în care partea se simte ca fiind separată de Întreg, ea pretinde că a luat naştere.

 

Aşadar, naşterea nu are loc aşa cum credeţi. Când un trup iese din alt trup, asta nu se poate numi naştere. Naşterea începe numai când conştiinţa individuală îşi simte existenţa autonomă.  Naşterea este începutul suferinţei, de vreme ce partea uită existenţa propriei surse, legătura cu sursa şi participarea alături de ea. Pentru că relaţia cu sursa este uitată de către parte, suferinţa plină de iluzii devine stilul de viaţă din chiar clipa naşterii. Naşterea nu poate fi considerată ca separarea propriului trup faţă de un alt trup, pe care îl numeşti mamă, de vreme ce nu cauzează imediat suferinţă în partea individuală, deoarece partea individuală nu pretinde, simte, participă în acest concept, care este parte individuală. Aşadar, adevărul este aşa cum este, chiar dacă corpul este separat de celălalt trup, pe care îl numeşti mamă. În clipa în care conştiinţa individuală simte că partea nu mai participă în mod direct cu Întregul, acel moment poate fi considerat naştere.  Acel moment arată că a început suferinţa individuală. Se poate prelungi atât de mult încât individul, partea simte că are o existenţă individuală, separată faţă de întreaga existenţă.  Când partea rămâne ca parte, ea continuă să creeze diferite forme de conştiinţă, iar diversele stări de conştiinţă creează caleidoscopul experienţei acestei lumi pentru acea parte individuală. Când partea individuală îşi realizează greşeala şi îşi aminteşte de Întreg, ea se relaxează în Întreg; acel moment se numeşte Iluminare. Oh, în această formă maximă de adevăr, sufletul care se simte amăgit cum că ai fi separat, îndepărtat de Întreg, acum revine - îşi aminteşte sub forma respiraţiei, a căldurii, a trupului tău, a gândurilor ce penetrează întregul tău sistem că Eu, Întregul, continui să ţin, să susţin, să simt, să fiu parte şi să particip la existenţă şi la partea existenţei. Chiar dacă partea nu simte că particip la existenţa ta, eu sunt sursa, partenerul, partea şi întregul adevăratei tale existenţe. Oh, dragă suflete ce vă simţiţi înstrăinate de Întreg, relaxaţi-vă din iluzia voastră. Tot ce simţiţi ca fiind distanţă între voi şi sursă este numai gândirea voastră. De la începutul călătoriei voastre şi până la finalul ei, distanţa rămâne zero. Ascultaţi acest secret ce vă va face să realizaţi acest mare adevăr; naşterea voastră nu a avut niciodată loc aşa cum consideraţi voi că ar fi avut de ziua voastră de naştere. Naşterea este ziua voastră de naştere imaginară; ziua în care aţi simţit că sunteţi separaţi de Întreg. Aşadar, relaxaţi-vă faţă de această iluzie - ziua voastră este cea a iluminării voastre. Picătura, chiar de cade, pluteşte, înoată, se scufundă, se dizolvă sau dispare, picătura este întotdeauna parte din întregul ocean.

Ori de câte ori acceptaţi lăcomia, pentru a avea diferite experienţe ale fiinţei voastre, ori de câte ori vă temeţi de diferite stări ale fiinţei voastre, creaţi diferite stări de conştiinţă pentru a împlini lăcomia şi frica. Asta este ceea ce voi numiţi starea de veghe, starea de somn, starea de somn profund. A patra stare şi  combinaţiile tuturor acestor stări, combinaţiile acestor patru stări creează şaisprezece stări. Şi mai presus de toate acestea se află Turiyadhitha. În această stare experimentezi că eşti permanent, ai fost şi vei fi parte din Întreg. Şi această realizare este o necesitate fundamentală, obligatorie pentru fiecare suflet care începe să simtă că iese din iluzia că este separat de Întreg. Naşterea aşa cum o credeţi voi nu a avut niciodată loc. Sunt doar diversele stări de conştiinţă ce creează efectul de caleidoscop şi îţi arată universul şi lumea într-un spaţiu diferit. Deoarece efectul de caleidoscop pe care îl creezi îţi atrage atenţia atât de insistent prin crearea fricii şi a lăcomiei, uiţi să priveşti mai întâi la persoană şi să înţelegi că ai rămas, rămâi şi vei rămâne mereu parte a Sursei şi că niciodată nu vei putea să ieşi din Sursă. Sursa există în Sursă, aşadar cum se poate pune problema naşterii?

 

 

 

 

 

ÎNTREBĂRI & RĂSPUNSURI

 

 

Dragă Swamiji, de ce ne-a construit creatorul astfel încât în timpul procesului naşterii să ne  uităm propria Praraptha? Ar putea ca viaţa să nu mai fie în acord cu binele cosmic dacă toţi ne-am aminti propria Praraptha? Al tău Mokshapriyan, Bangalore.

Creatorul nici măcar nu a permis naşterea voastră. Naşterea voastră este decizia independentă de a vă revolta împotriva Creatorului, împotriva Sursei. De vreme ce decizia voastră de a vă naşte este împotriva voinţei sursei, nu sursa este aceea care vă face să vă uitaţi Praraptha. Este decizia voastră proprie de a nega oricare adevăr al sursei , V-aţi decis să negaţi Întregul ca fiind totul. Partea a decis să meargă împotriva Întregului şi să respingă complet Întregul. Deoarece a fost opţiunea voastră să vă îndepărtaţi de toate adevărurile Întregului, aţi decis să uitaţi de Praarabdha. Praarabdha voastră nu este altceva decât experienţele voastre conştiente cele mai rapide şi simple prin care puteţi curge şi ajunge la Întreg, amintindu-vă că nu aţi fost niciodată o cale separată de Întreg. Aşadar, nu Creatorul a fost acela care v-a făcut să uitaţi de Praarabdha, ci mintea voastră extrem de revoltată, care a decis să spună nu întregii creaţii. Asta v-a făcut să uitaţi de Praarabdha. Acum, cu cât acceptaţi mai mult existenţa aşa cum este, cu atât acceptaţi experienţa diversă caleidoscopică a diferitelor evenimente ale conştiinţei ce se petrec  în voi şi cu atât mai mult realizaţi propria Praarabdha. Acesta este procesul în care Mahadeva doreşte să vă iniţieze pe toţi. De aceea vă spun că stând timp de 21 de zile într-un loc fără să vă mişcaţi şi privind ca un observator la diferitele stări ale conştiinţei ce se petrec în corpul şi mintea voastră  şi în spaţiul vostru interior, veţi atinge un spaţiu în care Praarabdha se poate vedea, se poate percepe, se poate experimenta direct de către voi.

 

 

Nithyanandam! Dragă Kalabhairava, de ce a creat Dumnezeu această lume? Dumnezeu s-a deghizat în fiinţă umană, a creat suferinţa, a încercat să rezolve şi să dea iluminare? Din perspectivă înaltă, totul pare a fi un joc fără sens. Dumnezeu creează, Dumnezeu încarnează, Dumnezeu dă iluminarea. Ce fel de joc este acesta? Vă rog să explicaţi – cu cele mai bune sentimente, Sreekanth Gopi.

Dragul meu Fiu, ceea ce descrii tu singur aici este chiar răspunsul. Trebuie să mai înţelegi un singur lucru - trebuie să îndepărtezi acel cuvânt perspectivă înaltă. Este doar perspectivă. Dumnezeu încarnează, Dumneze dă iluminarea, Dumnezeu joacă tot acest rol şi Dumnezeu se joacă cu el însuşi. Este precum un copil, care se joacă cu propriul trup. Nu este cea mai înaltă perspectivă, este doar perspectivă. Înţelege, fiule, că ai obţinut adevărata realizare pe care doresc să o împărtăşesc umanităţii.

 

 

Nithyanandam! Trimitem aceste întrebări în speranţa că răspunsurile la ele vor a vea o relevanţă profundă pentru programul de îngrijire a sarcinii. Am dori, Swamiji să ne vorbeşti despre ce se întâmplă când o femeie gravidă caută binecuvântarea unui Maestru iluminat? Este de mare ajutor pentru aducerea pe lume a unui suflet iluminat. Mulţumim. In Nithyananda – Ma Atmaniranjani (Dr. Sita Deepak), Ma Uma Sundar, Dr. Srilekha, Dr. Shanthi.

 

Când o femeie însărcinată este atinsă de o fiinţă iluminată, biomemoria fiinţei iluminate intră în corpul copilului din pântecele ei. Cordonul ombilical este partea corpului construită în procent mai mare din emoţii şi procent mai mic de carne şi sânge. Deoarece are un procent lichid mai mare format din emoţie şi un procent solid mai mic format din carne şi sânge, energia primită în corpul ei prin intermediul binecuvântării sau al atingerii unei fiinţe iluminate merge şi se stochează direct în biomemoria copilului. Când în biomemoria copilului este depozitat cel mai înalt adevăr şi amintirea adevărată a unităţii eterne cu existenţa, atunci se atrage un suflet ce niciodată nu se va simţi ca fiind separat de Întreg. Şi pentru că niciodată nu se va simţi separat de Întreg, partea continuă să fie parte din întreg deoarece niciodată nu se simte separat şi se dezvoltă exprimându-şi întreaga sa conştiinţă de jeevanmukta.

 

 

Care este diferenţa dintre un suflet ce pleacă dintr-un trup în altul prin puteri yoghice şi acela care ia naştere sub forma unui nou născut? Cum alege un bebeluş să îşi exprime sentimentele printr-o anume acţiune, cum ar fi plânsul sau râsul? De ce nu râde cât e trist şi de ce nu plânge când e fericit? – Sri Nithya Jnanaprabhananda.

 

Capacitatea de a te relaxa în mod conştient din reflecţia propriului sistem nervos fără a-ţi distruge identificarea cu Întregul se numeşte parakaaya siddhi; capacitatea de a trece dintr-un corp în altul. Capacitatea de a trece dintr-un corp în altul poate fi utilizată când ai un corp, intrii în alt corp şi apoi revii în acelaşi corp pe care l-ai părăsit. Se numeşte prarakaaya siddhi, parakaaya pravesham. Când părăseşti acest corp odată pentru totdeauna şi iei un alt corp nou şi nu mai revii niciodată în cel vechi se numeşte naştere conştientă. Aşadar, înţelegeţi capacitatea de a părăsi un corp şi de a intra în celălalt corp.

Un alt adevăr pe care trebuie să-l ştii atunci când nu deţii aptitudinea de a te muta dintr-un corp în altul menţinându-ţi intactă conştienţa identităţii este acela că dacă încerci să scapi de corp, atunci aceasta se numeşte sinucidere. Sinuciderea îţi afectează identitatea, o fărâmiţează în multe bucăţele fără a deveni una cu Întregul. Pentru că această autodistrugere creează o deteriorare în procesul devenirii tale una cu Întregul a trebuit să îţi asumi iar şi iar diferite corpuri în care poate apare vindecarea, autovindecarea, care este antidotul pentru autodistrugerea pe care ai creat-o tu. Apoi, abia după ce te-ai vindecat începe călătoria spre experimentarea legăturii tale cu Întregul. Aşadar, distrugerea propriului corp fără a avea capacitatea de a menţine intactă conştienţa individuală este considerată ca fiind un păcat de vreme ce îţi amână călătoria de a fi unită cu Întregul.

 

 

Dragă Swamiji, ce înseamnă o naştere conştientă? Fiecare copil care se naşte conştient este iluminat? Pranamas – Janani, Singapore.

 

Fiecare naştere conştientă este începutul iluminării. Odată ce are loc o astfel de naştere, iluminarea nu va mai fi o călătorie lungă. Va fi doar o opţiune. Aşadar, de obicei toate fiinţele născute conştient se iluminează. Dacă nu, ei pot alege să regreseze din acea stare şi să continue să se reîncarneze de mai multe ori. Dar fiecare fiinţă născută conştient este considerată a se afla déjà pe drumul ce duce către iluminare.

 

Nithyanandam, de ce ia sufletul naştere în mod conştient? Mulţumesc! - Ma Nithya Ramya, Singapore

Din experienţa puternică a iluziei propriei proiecţii a fricii şi lăcomiei, când partea este puternic atinsă, ea cercetează, caută Sursa în care îşi poate descărca şocul puternic sau lovita pe care a primit-o prin iluzie. Când se întoarce spre Sursă pentru a-şi descărca stresul şi povara dificilă a iluziei, deodată îşi aminteşte de propria Sursă. Şi din clipa în care îţi aminteşti de Sursă şi te aflii faţă în faţă cu Întregul, îţi aminteşti de secretul naşterii tale, ea nu are în realitate loc. Din clipa în care îţi aminteşti secretul naşterii tale, fie că schimbi sau nu corpul, te naşti conştient.

 

Nithyanandam, Swamiji şi alţi maeştri au spus că sufletul nu intră în corp până la prima respiraţie din momentul naşterii. Dar ce se poate spune despre faptul că noii născuţi recunosc sunetul părinţilor lor, sau vocile „fraţilor” sau recunosc muzica ce le-a fost pusă când se aflau în pântece. De asemenea, când adulţii fac terapie, cum ar fi cea a renaşterii, adesea îşi amintesc evenimente ce se petreceau când ei se aflau în pântecul mamelor lor –experienţele  traumatizante sau stresante ale părinţilor sau comentariile referitoare la copiii aflaţi încă în pântec care erau nedoriţi sau a căror venire pe lume era considerată o greşeală sau o plăcere. Dacă copilul nenăscut este un mănunchi de ţesuturi şi nu o fiinţă, cum îşi poate aminti el aceste lucruri? Mulţumesc, Jayalakshmi Bernard, Washington DC.

 

 

Experienţele ne-născuţilor din pântecul mamelor sunt o parte puternică  a biomemoriei lor. Când se află în pântecul mamei, copilul nu este doar sub forma unui mănunchi de ţesuturi. El experimentează viaţa extinsă a mamei. Dar nu dezvoltă identitate proprie, care poate fi opusul lui jeevaatma, reflecţia individuală a propriului suflet. Reflecţia individuală a sufletului apare numai atunci când copilul iese din corpul mamei, numai după separare are loc reflecţia individuală în propriul trup al copilului. Două reflecţii individuale ale sufletului nu pot exista într-un singur trup, numai după separare începe să se desfăşoare reflecţia individuală din propriul său trup. El îşi aduce aminte orice informaţie înregistrată în biomemoria sa din perioada când trupul său exista doar sub forma vieţii extinse a mamei sale. Este vorba doar despre un schimb de viaţă dintr-un corp.

 

Namah Shivaya!